SCRIE-NE UN EMAIL office@fotografradumarian.ro
TELEFON 0768.166.707
Working Hours

Articol test

Articol test

Editura La Fontaine a fost înființată în anul 2017 în urma acordării ajutorului financiar nerambursabil prin PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ROMÂNIA, SUBMĂSURA 6.2. „SPRIJIN PENTRU ÎNFIINȚAREA DE ACTIVITĂȚI NON-AGRICOLE ÎN ZONE RURALE” pentru proiectul „ACTIVITĂȚI DE EDITARE A CĂRȚILOR”.
Editura La Fontaine a apărut din nevoia de a acorda celor care doresc să-și pună pe hârtie ideile posibilitatea de a-si publica cărțile la un preț foarte rezonabil, în special pentru cadrele didactice. Așadar, oferim posibilitatea publicării unei cărți cu ISBN și Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale cadrelor didactice care au nevoie în evaluarea dosarelor privind restrângerea de activitate, transferul sau detașarea. Astfel, acestea pot publica în condiții foarte rapide și la prețuri foarte bune lucrări de licență, de grad sau de disertație, lucrări de specialitate, broșuri, volume de versuri, culegeri de exerciții și probleme, auxiliare curriculare, monografii, ghiduri metodice, etc.